Perspectivele stabilitatii Uniunii Europene

Una dintre cele mai mari si complexe provocari actuale ale Uniunii Europene de astazi este reprezentata de tendintele de secesiune si federalizare interna, in conditiile in care, in lipsa unei Constitutii comunitare, prevalenta legislatiilor legis tm plus nationale privind procedurile de declansare si validare a unor astfel de consultari populare, prin referendumuri, pot genera destule si greu de previzionat surprize.

Examenul prin care a trecut Regatul Unit si Scotia a fost probabil un serios semnal de alarma, pentru multe din tarile UE care au, sau cred ca au, astfel de probleme cu minoritatile si pretinsele lor drepturi colective. Sigur ca statutul acestor minoritati ar fi trebuit de mult transat prin invocata dar inexistenta Constitutie a Uniunii Europene si aceasta problema nu ar mai fi existat, nici macar in Ucraina de est sau Crimeea. Macar pentru ca, astfel, am fi dovedit ca am invatat ceva si din scanteia Primului Razboi Mondial si din prezumtiile celei de a doua conflagratii.

In lipsa, Catalunia, Tara Bascilor, Irlanda, Corsica, Sardinia, Tirolul, Kosovo, Tiraspolul, chiar si secuii care nu sunt unguri din Tinutul celor nu mai stiu cate scaune, reprezinta tot atatea vulnerabilitati pentru constructia esential legislativa, constitutionala, a Uniunii Europene. Asta in conditiile in care, tot in lipsa unei Constitutii, Europa unita nu are nici o coerenta interna, in politicile economice si bugetare, la mana marilor contributori care fac cartile, nici una congruenta in politica externa, dincolo de NATO si sensibilitatile nemtesti fata de Rusia si Orientul Mijlociu, nici una concertata in chestiunile de aparare si securitate interna, fata de ofensiva terorismului islamic, implantat si acoperit voalat in tot Occidentul si Statele Unite.

Faptul ca din UE suntem totusi cinci state care nu recunosc existenta unui stat numit Kosovo, Romania, Spania, Grecia, Cipru si Slovacia, poate ca ar trebui sa induca oficialilor europeni oarecare intrebari, legate de singularitatea unei astfel de opozitii si, mai ales, motivarea acesteia, in raspar fata de ceilalti. Macar pentru ca, daca pentru a adera la Uniunea Europeana exista un asa-numit acquis communautaire, pentru a iesi, a pleca sau a fi dat afara, exclus, din comunitate, nu sunt inca creionate niste proceduri similare.

Nimeni nu stie in acest moment pana unde merge emergenta noilor membri, subsecventa si concedarea unor prerogative nationale in beneficiul decizional al UE, dincolo de conditionarile zise politice care de fapt sunt strict pragmatice, economice si financiare. Pentru ca nu exista, ca la americani, o Constitutie federala, simpla dar ferma, agreata si acceptata de toti cei care sunt sau doar pretind ca sunt europeni.

Evident ca subiectul constitutional este de competenta forului legislativ, Parlamentul European, singura instanta abilitata sa initieze o astfel de dezbatere complexa, organizational si sistemic, menita sa consacre cu adevarat o Europa unita, ca partener global pentru a discuta, negocia si conceda cu ceilalti actori si factori mondiali de putere.